În jurul Cernăuțiului
or. Hotin, raionul Nistru
Pe teritoriul parcului „Hotin” sunt amplasate complexe naturale și istorico-culturale valoroase — ale raionului Nistru din regiunea Cernăuți. În componența parcului au intrat zeci de obiective ale fondului natural-de rezervație. În special, au fost cercetate peste 30 de peșteri. Particularitatea „Hotin” este Rezervorul Nistrului. Nu departe de satul Grineacica este amplasat cel mai înalt cascadă din toată Bucovina (34m.)
În jurul Cernăuțiului
localitatea Putila, raionul Vijnița
În „Ceremoș" intră rezervațiile „Ciornîi Dil”, „Masivul carstic Molocinobratskîi” și parcul peisagistic regional „Ceremoș”. Teritoriul parcului atrage atenția vizitatorilor nu doar prin natură, ci și prin monumentele istoriei și arhitecturii, locurile de viață și activitate ale personalităților remarcabile. La fiecare, care a fost aici, rămân amintiri plăcute despre toată frumusețea Munților Carpați.
În jurul Cernăuțiului
or. Beregomet, raionul Vijnița
PNN „Vijnița” propune trasee ecologico-turistice de neuitat, foarte interesante, care trec prin teritoriul parcului, și teritoriile adiacente. Traseele de excursie prevăd vizitarea monumentelor istorico-arhitecturale, frumusețea fără margini a panoramelor și peisajelor pitorești, care pot fi contemplate de la înălțimea zborului păsărilor.
În jurul Cernăuțiului
open 24/7
Myhove village, Vyzhnytsya district
În jurul Cernăuțiului
s. Mahala, raionul Cernăuți
Along the highway in Chernivtsi, not reaching the village Mahala (on the right side, if you go from Novoselytsia) there is located a blue-purple Provence. During the lavender flowering period, this beautiful location attracts you for a romantic walk. "Lavender Paradise" is a highlight for family photos and love stories.
În jurul Cernăuțiului
open 24/7
s. Boian, raionul Cernăuți
În jurul Cernăuțiului
Mamaivtsi village, Chernivtsi region
Să admirați înflorirea câmpului de lalele se poate în satul Mămăești din regiunea Cernăuți. Lalele variate la culori acoperă pământul, ca un șlep de îmbrăcăminte luxoasă, confecționată din țesătură prețioasă. Fiecare doritor poate să se fotografieze lângă zone foto neobișnuite din flori vii, și să achiziționeze o parte din această frumusețe în amintire.
În jurul Cernăuțiului
open 24/7
с.Кам'яна, Чернівецький р-н
În jurul Cernăuțiului
open 24/7
с.Тарашани, Чернівецький р-н
În jurul Cernăuțiului
Chortoryia, Vyzhnytsya district
Lacul Lebedelor din satul Ciortîria de multă vreme a devenit podoaba Bucovinei. Lacul Lebedelor este o rezervație naturală. A devenit cel mai mare loc de iernare a lebedelor pe teritoriul țării. Păsările regale iubesc aceste ape datorită pârâielor calde subterane.
În jurul Cernăuțiului
s. s. Ialovățul de Jos, raionul Vijnița
Ochiul Bucovinean sau Muntos – este lacul, care s-a întins la o distanță de 1 km spre est de centrul satului Ialovățul de Jos la poalele muntelui Tvorileț. Suprafața oglinzii de apă atinge aproape un hectar. Apropo, există o legendă despre faptul că cel, care se va spăla de la picioare până la cap cu apa Ochiului Muntos, va avea succes în afaceri și fericire în viață.
- 1
- 2
-



